Misterioasele desene din deşertul Nazca

Întinse pe distanţe de 500 de kilometri, desenele din deşertul Nazca, din Peru, continuă să stârnească vii controverse. Realizate în urmă cu aproape 2.000 de ani, desenele gigantice ale culturii Nazca, reprezentând forme ciudate de păianjeni, maimuţe, oameni sau păsări sunt considerate de mulţi un mesaj pentru civilizaţii extraterestre.Aceste linii de la Nazca au fost descoperite în jurul anului 1920, când primele avioane au început sa traverseze zona deşertică din Peru. Oamenii care au văzut pentru prima dată aceste desene au fost uimiti de precizia cu care au fost trasate toate liniile, cea mai lungă dintre acestea având aproape 15 kilometri. Fotografiile aeriene ale regiunii pur si simplu socheaza. Tocmai aici este misterul. De ce s-ar deranja cineva sa „deseneze” figuri care pot fi observate numai de sus, din aer, într-o vreme când nu existau avioane? S-a stabilit cu certitudine ca aceste reprezentari au cel putin un mileniu si jumatate!

Scopul acestor desene deşertice a rămas în continuare marul discordiei în lumea stiintifica. Cercetatorii au inaintat diverse teorii: unii sustin ca este vorba de un vechi sistem de irigatii, un ritual de venerare a zeilor sau o semnalizare primitiva pentru extraterestrii (teorie intarita de figura ciudata a unui “cosmonaut” dintre liniile de la Nazca). Conform teoriei lansate de matematicianul german Maria Reiche, fiecare desen in parte respecta parametrii ideali reprezentarii corpurilor ceresti si sunt de fapt o harta a Universului. Cu toate astea, si in urma acestei teorii se naste o alta intrebare: cum au intrat in posesia unor informatii atat de pretioase vechii locuitori ai desertului peruan Nazca?

 Imagini cu desenele Nazaca

Realizate de Carazeanu Nicoleta, XII E

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s