Regele Mihai

           Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzollern (n. 25 octombrie1921, Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie1927 si 8 iunie1930, precum si între 6 septembrie1940 si 30 decembrie1947. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii si văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viată din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

1

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renuntării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub regentă, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea fortată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul progerman al maresalului Ion Antonescu. Din 1941, regele Mihai este maresal al României. La 10 mai 1941, de ziua natională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, regele Mihai a fost înăltat la gradul de maresal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului.

După colaborarea României cu Germania în al Doilea Război Mondial si după ce fortele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a organizat la 23 august1944 arestarea lui Antonescu. S-a opus guvernelor prosovietice din anii 1945-1946. A fost constrâns să abdice la 30 decembrie1947 si s-a stabilit la Versoix (Elvetia).

Mihai s-a născut la Sinaia, fiu al principelui Carol al II-lea si al printesei Elena si nepot al Regelui Ferdinand I. Carol al II-lea a fugit împreună cu amanta sa Elena „Magda” Lupescu si a renuntat în 1925 la tron. În consecintă, Mihai i-a succedat la tron regelui Ferdinand la moartea acestuia, survenită în iulie 1927.

2

 

Perioada interbelică

Deoarece Mihai avea doar 6 ani, o regentă a fost formată din printul Nicolae, patriarhul Miron Cristea si Gheorghe Buzdugan, presedintele Înaltei Curti de Casatie. În 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în tară împreună cu Elena Lupescu. Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege iar pe Mihai drept urmas la tron cu titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discretionare generalului Ion Antonescu care i-a impus sa abdice in favoarea fiului sau. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constitutie (abrogată la acea dată) si fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946). În schimb, Mihai a fost încoronat cu Coroana de Otel‎ si uns rege de Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din Bucuresti imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie, 1940[11]. Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar „prin gratia lui Dumnezeu”[10], ca rege absolut, de drept divin, nu si constitutional. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi seful suprem al armatei si de a desemna un prim-ministru cu puteri depline[12], numit „Conducător”.

Regele Mihai I, în calitate de maresal si comandant suprem al armatei române, a fost decorat prin jurnalul Consiliului de Ministri din 8 noiembrie1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul detinător în această situatie, alături de maresalul Ion Antonescu.

Întoarcerea armelor contra Germaniei naziste

3

În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliatilor, care îi includea pe comunisti. La 23 august1944 Mihai l-a destituit si l-a arestat pe Antonescu. În aceeasi noapte, noul prim-ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, l-a încredintat pe Antonescu comunistilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie1944. Într-un apel radiodifuzat către natiune si armată, Mihai a proclamat loialitatea României fată de Aliati, a acceptat un pretins armistitiu oferit de acestia, a ordonat încetarea focului împotriva Aliatilor si a declarat război Germaniei.[15] Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupatie sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, dusi ulterior în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde multi au pierit în lagăre de muncă fortată[16]. Armistitiul cu Aliatii a fost semnat trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie1944, „în termeni impusi aproape în întregime de Uniunea Sovietică”, ca o consecintă, între altele, si a faptului că aceasta îsi desfăsurase fortele armate pe tot teritoriul României[necesită citare]. În această situatie, unii au considerat lovitura de stat drept „capitulare”, o „predare” „neconditionată” în fata sovieticilor si a aliatilor lor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, printul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici în 1945, si a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-si piardă tronul. Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu sase luni, salvând sute de mii de vieti omenesti. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupatia ungară. La sfârsitul războiului, regele Mihai a fost decorat de presedintele SUAHarry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Sef). Mihai a mai fost decorat si de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă si alierea cu Natiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decoratiei. Liderul comunist albanezEnver Hodja considera că Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul Victoria datorită capitulării sale în fata sovieticilor, într-o situatie în care nu putea face altceva.

Unii sustin că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România si în Europa, în detrimentul trupelor Aliatilor occidentali. Altii văd în absenta de-a lungul anilor a unor invitatii pentru Mihai la majoritatea festivitătilor din Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia si la anumite comemorări din Cehia si Slovacia.

Domnia sub regimul comunist

4

La 6 martie1945, la presiunile ocupantului sovietic, Mihai a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a functionat ca simplu sef de stat fără autoritate.

Între august 1945 si ianuarie 1946, Mihai a încercat fără succes – prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” – să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice si americane, regele Mihai a renuntat în cele din urmă la opozitia sa fată de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia.

Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opozitiei, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, potrivit unei interpretări, constitutia îl împiedica să facă aceasta fără contrasemnătura ministrului comunist de justitie. Alte surse, precum memoriile mătusii regelui, principesa Ileana de Habsburg, citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării nationale si presupus amant al Ilenei, Emil Bodnăras, afirmă că, dacă regele ar fi refuzat să semneze sentintele de condamnare la moarte a detinutilor politici condamnati pentru „crime de război”, guvernul comunist i-ar fi sustinut decizia: „Păi, dacă regele decide să nu semneze sentinta la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstitutional, precum o sentintă la moarte, emisă de tribunale politice neconstitutionale: „Stiti prea bine (…) că regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstitutional. Dacă o va face, vi-l va pune în brate si guvernul dumneavoastră va purta vina în fata întregii natiuni. Cu sigurantă că nu vă doriti acest handicap aditional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai importante victime comuniste, Iuliu Maniu, liderul opozitiei anticomuniste si presedinte al PNT, partidul câstigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comunisti, a mărturisit procurorilor comunisti că Maniu l-ar fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea tărănistilor, în ciuda multor servicii aduse de acestia monarhiei.

Abdicarea

5

În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe printesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină sotie. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalităti americane si britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, conform unor „cercuri regaliste românesti” citate de Washington Post. Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că «mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos»”. Potrivit propriei sale relatări, regele Mihai nu a avut astfel de intentii de a nu reveni acasă.

După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie1947. Comunistii au anuntat abolirea monarhiei si instaurarea unei republici populare si au transmis la radio înregistrarea proclamatiei regelui despre propria sa abdicare[33]. În sedinta extraordinară din 30 decembrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat următoarele: Doamnă si domnilor ministri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – asa cum este scris aici – că institutia monarhiei era o piedică serioasă în calea desvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii nostri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a făcut azi un divort si decent, si elegant de monarhie. Prin urmare, si actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se stie pretutindeni – si aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cumintenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece linistit, asa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de repros pentru acela care, întelegând glasul vremurilor, s-a retras”.[34] La 3 ianuarie1948, Mihai a fost silit să părăsească tara, urmat la peste o săptămână[35], de principesele Elisabeta de România si Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului The New York Times, au colaborat atât de strâns cu rusii, încât au devenit cunoscute drept «mătusile rosii» ale Regelui.

Există câteva relatări asupra motivelor abdicării lui Mihai. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi amenintat cu un pistol[37][38][39] si cu santajul că urma să execute 1.000 de detinuti studenti dacă nu abdică.[40] Într-un interviu din 2007 pentru New York Times[41], Mihai rememorează evenimentele: A fost santaj. Mi-au spus „Dacă nu semnezi imediat, suntem obligati – de ce obligati, nu stiu – să ucidem peste 1.000 de studenti pe care-i aveau în puscărie. Potrivit revistei Time,[2] guvernul comunist ar fi amenintat cu arestări ulterioare a mii de oameni, nu cu unele anterioare, si că apoi va scufunda tara în sânge, dacă Mihai nu abdică. Pe de altă parte, potrivit unor articole din Jurnalul National[42], din care unul citează arhivele Securitătii române[42], abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui santaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din tară însotit de bunurile solicitate si de o parte din suita regală[43]. Potrivit cărtii Special Tasks: The Memoirs of an Unwanted Witness – A Soviet Spymaster, autobiografice a fostului sef al serviciului de spionaj sovieticNKVD, generalul maiorPavel Sudoplatov, ministrul adjunct de externe sovietic Andrei Vâsinski ar fi purtat personal negocieri cu regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic[44]. Referitor la episodul controversat al amenintării cu pistolul de către prim-ministrul de atunci, Petru Groza, regina-mamă Elena ar fi declarat, conform arhivei fiicei lui Petru Groza, că acesta s-ar fi comportat cu familia regală „mai bine ca un părinte”, iar că la 30 decembrie1947, ziua abdicării, „poporul a făcut un divort – si decent si elegant – de monarhie”.

Potrivit liderului comunist albanezEnver Hodja, care rememorează conversatiile avute cu liderii comunisti români privind abdicarea regelui, Mihai ar fi fost amenintat de către liderul PCRGheorghe Gheorghiu-Dej cu un pistol si nu de Petru Groza, pentru a determina abdicarea. Regele ar fi fost apoi lăsat să plece din tară însotit de câteva persoane din anturaj si, după cum confirmă liderul sovietic Nikita Hrusciov, rememorând confesiunile făcute de Dej,[47] cu orice bunuri dorite, inclusiv cu rubine si aur[46]. Hodja nu mentionează în cartea sa vreun santaj comunist cu vreo executie, dar afirmă că liderii comunisti români l-ar fi amenintat pe Mihai cu trupele lor armate loiale, care încercuiseră palatul regal si trupele acestuia, loiale lui Mihai.

Potrivit unei relatări din revista Time, la începutul lui 1948 ar fi existat negocieri între Regele Mihai si guvernul comunist privind recuperarea unei părti din averea lăsată în România, ceea ce ar fi întârziat denuntarea abdicării drept ilegală.

Există rapoarte conform cărora autoritătile comuniste române, obediente fată de Stalin, i-au permis regelui Mihai să scoată din România 42 de tablouri valoroase din proprietatea Coroanei României în noiembrie 1947, „pentru a pleca mai repede din tară”. Unele dintre aceste tablouri au fost, se pare, vândute prin intermediul faimosului negustor de artă Daniel Wildenstein[51]. Unul dintre tablourile apartinând Coroanei României, despre care se presupune că ar fi fost scoase din tară de rege în noiembrie 1947, a revenit în patrimoniul national în 2004 ca donatie[56][49][57] făcută de John Kreuger, fostul sot al fiicei regelui Mihai, Principesa Irina. În 2005, prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu[58] a declarat că acuzatiile aduse regelui Mihai de a fi scos din tară tablouri ale Coroanei sunt „mai mult decât îndoielnice” si că guvernul român nu are nici o dovadă a unor astfel de actiuni ale regelui Mihai, sustinând că, pentru perioada anterioară anului 1949, guvernul nu are o evidentă a lucrărilor de artă preluate din fostele resedinte regale. Potrivit unor istorici, există, totusi, atari evidente oficiale, începând cu aprilie 1948, una fiind chiar publicată în Monitorul oficial din iunie 1948.

Potrivit biografiei autorizate Michael of Romania: The King and the Country (2005), semnată de Ivor Porter[54], un prieten al familiei regale, care citează din jurnalul intim al reginei-mamă Elena, familia regală a scos din tară tablouri cu ocazia vizitei acesteia din noiembrie 1947 la Londra, prilejuită de căsătoria viitoarei regine Elisabeta a II-a. Potrivit aceluiasi jurnal, două din aceste tablouri, semnate de El Greco, au fost vândute în 1976. Totusi, multi alti editorialisti neagă acest cadou comunist făcut regelui si consideră aceste acuzatii drept propagandă comunistă antimonarhistă.

Potrivit unor documente de arhivă, recent declasificate, ale ministerului britanic de externe, Foreign Office, când regele Mihai a părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 franci elvetieni. Acestea ar fi fost, se pare, primite de la guvernul comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificate ale convorbirilor oficiale dintre Stalin si prim-ministrul român Petru Groza. Regele Mihai a negat în repetate rânduri în trecut[62][63][64] că guvernul comunist i-ar fi permis să ia cu sine în exil vreo valoare financiară sau bunuri de valoare în afară de patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. În timpul vizitei ulterioare la New York din martie 1948, Mihai si-a permis să meargă la cumpărături pe Fifth Avenue, artera comercială cea mai scumpă din lume. De asemenea, lui Mihai i-a plăcut atât de mult avionul în care a survolat Statuia Libertătii, încât s-a gândit că l-ar putea cumpăra.

În ianuarie 1948 Mihai a început să se autointituleze print de Hohenzollern, folosind pentru prima dată în loc de rege un titlu retras familiei regale române de casa de Hohenzollern din Germania în timpul primului război mondial, recunoscând prin aceasta că la acea dată nu mai era regele României. Totusi, în cele din urmă, în martie 1948, Mihai îsi denunta abdicarea ca fiind smulsă cu forta si ilegală. Revista americană „Time” sustine că lui Mihai i-au trebuit peste două luni pentru a denunta abdicarea, deoarece negociase cu comunistii recuperarea unor proprietăti din România[48], în ciuda unui articol anterior cum că Bucurestii i-ar fi permis să scoată din tară numai 3.000 de dolari americani, patru automobile si o decoratie cu diamante si rubine, acordată de către Stalin[68]. De atunci, Mihai se semnează ca „Regele Mihai de România”.

Unii monarhisti români, pentru care Mihai e rege doar de drept divin, nu si constitutional, deoarece nu a jurat pe constitutie si nu a fost investit în functie de parlament în a doua domnie, consideră abdicarea lui din 1947 drept nulă, argumentând că aceasta a fost un act pur constitutional, nu religios, care nu îl poate decădea dintr-o pozitie în care a fost pus de Dumnezeu. Aceiasi monarhisti sustin că, în calitate de rege absolut, neconstitutional, de drept divin, Mihai reprezintă singur si pe deplin statul român si că, în consecintă, el poate dispune după cum doreste de proprietătile statului, inclusiv de tablourile Coroanei, care-i apartin si de al căror „furt” a fost acuzat.

Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din tară, relatările despre viata sa din exil dovedesc faptul că acesta a trebuit să-si câstige existenta prin propria-i munca si nu a dus nicidecum un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România.

 Viata după abdicare

În iunie 1948 s-a căsătorit cu printesa Ana de Bourbon-Parma, cunoscută si sub numele de regina Ana a României, cu care are cinci fiice. Autoritătile române comuniste i-au retras cetătenia română în acelasi an. Până la sfârsitul anului 1948, cei doi locuiesc la Vila Sparta lângă Florenta, locuinta reginei-mamă Elena, iar din 1949 la Lausanne, unde se naste prima fiică, principesa Margareta. Tot la Lausanne se nasc principesele Elena, în 1951, si Irina, în 1953.

Între timp, familia se stabileste în Marea Britanie, unde va locui timp de sase ani, până în 1956, la Bramshill House în Hampshire si la Ayot St-Lawrence, în Hertfordshire. Pentru a-si câstiga existenta, Regele si Regina au înfiintat o fermă de pui si au construit un mic atelier de tâmplărie.

Regele a păstrat încă de atunci legătura cu evenimentele din tară, primind săptămânal rapoarte, analize si noutăti de la generalul Lazăr, pe care îl vedea in fiecare săptămână la Londra. De asemenea, familia a păstrat contacte stranse cu familia regală britanică, în special cu regina Elisabeta a II-a si cu principesa Marina, ducesă de Kent.

Regele, Regina si principesele s-au întors în Elvetia în 1956, după o scurtă sedere de trei luni la Vila Sparta.Regele Mihai semnase un contract cu compania aeriană Lear Jets and Co, la Geneva. Familia s-a instalat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Geneva, la câtiva kilometri de orasul Geneva.Aici au locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se află, pentru moment, casa familiei. Principesa Sofia s-a nascut la Atena, în 1957, iar principesa Maria la Copenhaga, în 1964.

În anul 1958 Regele a oprit colaborarea cu Lear, iar un an mai tarziu, în 1959, a înfiintat o companie de electronică si de mecanisme automate numita Metravel. Compania a functionat bine până in 1964, producând elemente pentru calea ferată si sisteme de alarmă si vânzând avioane de ocazie.[74][75]Dar, dupa cinci ani, presiunea concurentei devenise prea mare, asa că Regele si cei doi asociati au decis sa vândă compania. Regele a urmat, de asemenea, cursuri de broker la Bursa din Wall Street.

A patronat fără succese notabile Comitetul National Român, un grup care avea drept scop apărarea intereselor românesti în Occident, prezentat uneori ca guvern român în exil, dar căruia democratiile occidentale nu i-au recunoscut niciodată acest caracter.

La 25 decembrie 1990, Mihai I, însotit de mai multi membri ai familiei regale, soseste pe aeroportul Otopeni si intră în tară cu un pasaport diplomatic danez, obtinând o viză pentru 24 ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Arges, unde voia sa se reculeagă la mormintele antecesorilor săi regali si să asiste la slujba religioasă de Crăciun. Însă, în drum spre Curtea de Arges, Regele si însotitorii săi sunt opriti de un baraj al Politiei, condusi din nou la aeroport si obligati să părăsească tara.În 1992, la trei ani după revolutia Română din 1989 prin care a fost înlăturat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis regelui Mihai să revină în tară pentru a participa la prăznuirea Sf.Pasti. Regele a fost întâmpinat de populatie cu o simpatie deosebită. În Bucuresti, peste un milion de persoane au iesit în stradă pentru a-l vedea. Popularitatea regelui a îngrijorat guvernul presedintelui Ion Iliescu, regelui interzicându-i-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către presedintele Emil Constantinescu, România i-a reactivat regelui Mihai cetătenia română si i-a permis să îsi reviziteze propria tară.

Regele Mihai si Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si in functie de angajamentele lor publice, Regele si Regina aleg sa fie alaturi de cei dragi fie la fie la castelul său de la Săvârsin din judetul Arad fie la palatul Elisabeta din Bucuresti, pus la dispozitia lor prin decizie parlamentară.

Copiii regelui Mihai :

• Margareta (Margareta de România-Duda) (născută în 1949)

• Elena (Helen Nixon McAteer) (născută în 1950)

• Irina (născută în 1953)

• Sofia (născută în 1957)

• Maria (născută în 1964).

Atât Elena cât si Irina au fii si fiice. Sofia, a cărei căsătorie nu a fost aprobată de tatăl ei, are o fiică.

Potrivit legii salice de succesiune, cu valabilitate în ultima constitutie democratică a regatului România, cea din 1923, la moartea regelui Mihai (presupunând că nu mai are băieti), în absenta schimbării constitutiei, care ar necesita restaurarea monarhiei, succesiunea revine familiei de Hohenzollern-Sigmaringen, seful acesteia, printul Karl Friedrich de Hohenzollern, aflându-se pe prima pozitie în ordinea de succesiune. (Vezi si Ordinea de succesiune la tronul României.)

La 30 decembrie 2007, într-o ceremonie privată, Mihai a promulgat noul statut al casei regale, intitulat Normele fundamentale ale Familiei Regale a României, un act considerat de unii[cine?] „nedemocratic”[80], cu însemnatate eminamente simbolică, în absenta aprobării Parlamentului, în comparatie cu Legea vechiului Statut din 1884, pe care încearcă să îl înlocuiască, act prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept mostenitoare a tronului cu titlurile de Principesa Mostenitoare a României si de Custode al Coroanei României. Cu aceeasi ocazie, Mihai a cerut parlamentului ca, în cazul în care natiunea română si parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunte la aplicarea legii salice de succesiune.

La 10 mai 2011, pe fondul unor procese în Germania referitoare la fostul nume de Hohezollern-Veringen al ginerelui său, Radu, dar si a temerii, conform unora, privind eventuale pretentii ale Hohenzollernilor germani la sefia Casei Regale române, Mihai a rupt legăturile istorice si dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în „al (a) României” si a renuntat la titlurile conferite lui si familiei sale de către Casa princiară. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Majestatea Sa a tinut un discurs în fata camerelor reunite ale Parlamentului României.

 Pozitii politice

Mihai nu a încurajat dezvoltarea miscării monarhiste în România, iar partidele regaliste au avut un impact prea slab asupra tării postcomuniste. El a considerat că o restaurare a monarhiei în România poate avea loc doar ca urmare a dorintei poporului român. „Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi” a declarat în 1990. Dar, a spus în continuare, „românii au suferit destul să li se impună si au dreptul de a fi consultati în ceea ce le priveste viitorul.” Monarhistii români se spune că ar fi oferit[85][86] tronul României ASR printului Charles de Wales, dar că acesta ar fi refuzat. Oferta ar putea fi interpretată drept rezultat al deziluziei monarhistilor români atât fată de mostenitoarea regelui, principesa Margareta, cât si fată de sotul ei, din moment ce Mihai nu a renuntat la speranta, pentru el sau familia sa, de a reveni pe tron: Se încearcă totusi să facem ca oamenii să înteleagă ce a fost monarhia la noi, ce ar putea eventual face. Potrivit unui sondaj de opinie din 2007 realizat la comanda Casei Regale, doar 14% dintre români ar fi de acord cu reinstaurarea monarhiei. Un sondaj de opinie din 2008 estimează proportia românilor în favoarea monarhiei la 16%. Surprinzător, un alt sondaj on-line din 2011 estimează ca 4/5 din utilizatorii de internet ar fi de-acord cu o eventuală revenire la forma monarhică de guvernământ.

Mihai a întreprins vizite cvasi-diplomatice în numele României postcomuniste. În 1997 a vizitat în cadrul unui tur Europa de vest, făcând lobby pentru admiterea României în NATO si Uniunea Europeană, fiind primit de sefi de stat si oficiali guvernamentali.

În decembrie 2003, în numele unui tabloid de mică importantă, Mihai a înmânat premiul Omul anului 2003 prim-ministrului de atunci Adrian Năstase, lider al partidului PSD. Unii monarhisti au privit gestul lui Mihai drept o încălcare a traditiei neutralitătii politice a monarhiei, cât si ca un compromis cu fostii săi dusmani ex-comunisti din motive financiare, în timp ce majoritatea comentatorilor politici au considerat gestul ca o noua abdicare.

 Personalitate si interese personale

Mihai a avut dintotdeauna o reputatie de taciturn. I-a spus odată bunicii sale: Am învătat să nu spun ce simt si să le zâmbesc celor pe care-i urăsc cel mai mult.

Înainte de a o cunoaste pe viitoarea sa sotie, Ana de Bourbon-Parma, Mihai a avut o legătură amoroasă, între altele, si cu o grecoaică, Dodo Chrisolegos, protejată a liderei PCRAna Pauker. Unii sustin că a fost posibilă influentarea politică a regelui Mihai prin această legătură.

Regele Mihai este pasionat de automobile, în special de jeepuri militare. Mihai e pasionat si de avioane, lucrând ca pilot de curse comerciale în exil. Mihai este interesat si de genealogia regală si aristocratică, oferindu-si în 1998 patronajul onorific, împreună cu regele Juan Carlos I al Spaniei, republicării celebrului Almanah de la Gotha.

La 10 mai 2007, regele Mihai a primit premiul Hanno R. Ellenbogen, o distinctie acordată anual de Prague Society unei persoane publice care a contribuit la întelegerea si cooperarea internatională. Laureatii anteriori ai premiului sunt Vaclav Havel, fost presedinte al Cehoslovaciei (1990-1992) si Republicii Cehe (1992-2003), Lordul Robertson, fost secretar general al NATO (1999-2004), Madeleine Albright, fost secretar de stat al SUA (1997-2001), maestrul Vladimir Ashkenazy si regizorul Miloš Forman. Din 8 aprilie 2008, regele Mihai e membru de onoare al Academiei Române.

 

Mirleneanu Dragos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s