Ecoul timpului

Itu Maria
Clasa a X-a B
Liceul Teoretic Nicolae Balcescu

Visul meu cu miraje şi valuri albe scânteiază argintul sufletului meu. Drama luminii îmi cântă în marea de copaci imnul nopţii. Mai ard orizonturi de foc în grădină şi paşi selenari conturând silueta lunii. Iar norii, drapeluri uriaşe, picături cernute de ploaie în suspine. Şi curcubeul stâlp de puritate scluptează cerul prin hotarele dispersate ale luminii, în timp ce văzduhul îşi aprinde aripi largi. O lacrima a cerului ne-a dăruit acest spectru solar, căi de culoarea verii.
Acest brâu ceresc îşi pierde umbra-n ochii mei, o soare auriu, unde eşti ?… Vino să-ţi vezi creaţia ce ne-nfioară raţiunea , cum din aer şi din apă şi o lumină reflectată a luat naştere acest brâu al Cosânzenei. Pământul se-nfioară şi timpul se dizolvă în speranţă, speranţa de a nu muri, de a nu dispărea aceasta artificie, febră a certitudinii ca într-o zi îmi va împodobi cerul cu speranţele nopţilor lungi cu stâlpi de întuneric. Ca într-o zi voi fi un alt eu.
Prin mine trece vântul şi gândul şi Soarele ca printr-o frunză, oglindă a trecutului. Prin mine trece valul tăcut ca printr-o scoică aruncată de marea-nsuspinată pe ţărmul încercănat de aşteptarea primăverii. Prin mine trec coordonatele surâsului tău opunându-se forţei de frecare a suspinelor mele şi al temerii că mă vei uita, oglindindu-şi mişcarea de rotaţie, împotriva tuturor legilor fizicii căci aşa cum plantele iubesc lumina aşa şi eu sărut pleoapele cerului meu care rămân neputincios.
Aprile a început să-nece mugurii , făcând forţa de apăsare normală să se spulbere ca mirajele în luna lui Marte şi răsuflarea ascunsă a norilor făcând să vibreze pianul, adaptându-l cu forţele nescrise ale eternităţii.
Îmi cânt singurătatea-n foşnitorul reflux. Numai Dumnezeu aude scâşnetul fizicienilor, cerul respirând prin tuburi de fier şi pescăruşii obosiţi de atâta albastru au început a-ntrece legea vitezei.
Mai arde in mine speranta ca ma vei chema si vei trage de mine ca o hiena, devorandu-si hrana,imprimandu-mi acceleratia si ma vei inunda cu iubirea ta , o ,cer din luna lui mai …
Îmi urmez propria-mi traiectorie, trupu-mi devenind un strigăt la fereastră liniştei absenţe, o bătaie de inimă la poarta infinităţii, o siluetă diformă la marginea apelor tulburi. Mă îneacă strigătul meu care va avea ecou într-o altă lume de care mă desparte doar o viaţă închinată Pământului, căci şi-a pus amprenta prin forţa-i gravitaţională asupra trupului meu efemer.
Suntem dispersia luminii în picăturile de sânge, radiaţii ale aceluiaşi spectru divin a cărui distanţă este o taină pentru mintea omenească. Am început să simţim respiraţia rece a morţii, ca undele sonore ce ne intră prin piele şi să devenim simple circuite, părăsite de aripa beţiei, beţiei de bucurie, ale unei singure maşinării: Universul, Tatăl tuturora, Dumnezeul creştinilor. Funcţionăm după acelasi mecanism care uneori ne face să zâmbim, alteori uităm cum să trecem peste griji. Acum respirăm doar circuite arse şi ne-am pierdut într-un abis unde nu mai pot găsi în niciun unghi, nici o reflexie.
Timpul şi-a pus amprenta accentuându-ne singurătatea şi am rămas ca Newton care ne mărturiseşte : ,,Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoicâ roşie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea “.

Nicolae Balcescu

Nicolae Bălcescu s-a nascut in data de 29 iunie 1819 la București si a murit pe 29 noiembrie 1852,la Palermo. A fost un istoric, scriitor și revoluționar român.
Alături de fratele său mai mic, Barbu Bălcescu, a participat la Revoluția din 1848.

Născut în București, într-o familie de mici boieri, era fiul pitarului Barbu sin Petre și al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălcești, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui Nicolae Bălcescu a murit în anul 1824. Nicolae Bălcescu avea doi frați: Costache și Barbu, precum și două surori: Sevasta și Marghioala. Într-un alt document se mai pomenește și de o altă soră: Eleni.

Studiază la Colegiul Sfântul Sava, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alții, pe Ion Heliade Rădulescu. La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naționalul, la conspirația Filipescu, care este descoperită, și este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica și venirea lui Bibescu .

Bustul lui Nicolae Bălcescu, la Palermo, în Sicilia

După ce este eliberat înființează împreună cu Ion Ghica și Christian Tell o altă organizație secretă numită Frăția, călătorește prin toate teritoriile locuite de români: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum și prin Franța și Italia și studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, al unei reviste de istorie numită Magazin istoric pentru Dacia, apărută începând cu 1844. În Franța se va implica în revoluția din februarie 1848, dar inspirat de această revoluție se întoarce la București pentru a participa la revoluția din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe și secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluționari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea țăranilor și vot universal.

Arestat la 13 septembrie 1848 de autoritățile Imperiului Otoman care au înăbușit revoluția, reușește să evadeze, plecând în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autoritățile habsburgice. În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena și ajunge la Constantinopol. Apoi, la Debrețin, se întâlnește cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluționarii români transilvani și cei maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună și este de acord cu „proiectul” revoluționarului român. La 2 iulie 1849 se găsește la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluționarii unguri. Avram Iancu și revoluționarii săi se declară de acord să rămână neutri față de acțiunile militare ale maghiarilor, aceștia însă nu își respectă promisiunile și se ajunge din nou la conflict. În același timp însă trupele imperiale contrarevoluționare habsburgice și ruse intră în Transilvania și revoluția maghiară condusă de Kossuth este înfrântă.

Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris și publicată de Alexandru Odobescu, în 1861 – 1863.

Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forțele revoluționare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederații europene. Cu un pașaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „au nom de Sa Majesté l’Empereur des Ottomans”, în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galați și încearcă să pătrundă în Țara Românească, însă autoritățile nu-i permit, deși e bolnav și vrea să o vadă pe mama sa, în vârstă și bolnavă. Medicii îi sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta, Napoli și se stabilește la Palermo, în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani.

În anul 1977, Cantemir Riscuția a făcut parte dintr-o delegație română plecată la Palermo pentru a descoperi locul în care se spunea ca ar fi înmormântat Bălcescu. Totul pornise de la mărturia unui marinar, care credea ca trupul românului mort în exil se afla în galeria de mumii a călugărilor capucini. Riscuția a analizat 2.000 de schelete, dar nici unul nu se potrivea trăsăturilor lui Nicolae Bălcescu. Într-un final, au aflat că românul fusese înmormântat într-un osuar de onoare al capucinilor, loc sigilat în urma unei epidemii de holeră. Trupul lui Nicolae Bălcescu nu a mai fost scos la lumină.

Ideologia comunistă românească, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx , îl considera pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaș al acesteia. De aceea, pe biletele bancare românești, de 1.000 de lei, ediția 1950, precum și pe cele de 100 de lei, edițiile 1952 și 1966, a fost gravată imaginea lui Nicolae Bălcescu.

Peste 10 localități rurale, precum și străzi din România comunistă au primit numele lui Nicolae Bălcescu, în memoria revoluționarului pașoptist.

Iată un exemplu de caracterizare făcută de către ideologia comunistă lui Nicolae Bălcescu: „Nicolae Bălcescu este figura cea mai luminoasă a revoluției de la 1848. E tipul revoluționarului care, înțelegând mersul istoriei, și-a dat seama că adevărata revoluție trebuie să se sprijine pe forța poporului, să-i exprime năzuințele și drepturile. Bolnav de ftizie, având de îndurat lipsurile și greutățile exilului, în preajma ultimei sale călătorii spre țărmurile cu climă blândă ale Mediteranei, unde își va da sfârșitul, Nicolae Bălcescu ne apare în acest portret cu fruntea vastă de gânditor, dominată de focul privirii, cu ochii mari, pătrunzători, care exprimă o adâncă viață interioară.

Acest portret,de o mare sobrietate, nu ne transmite numai imaginea personajului, ci și admirația pictorului pentru adevăratul conducător al revoluției de la 1848. Lucrat cu măiestrie, portretul exprimă personalitatea vastă de gânditor și de luptător al lui Nicolae Bălcescu și se înscrie în galeria portretelor psihologice de seamă din istoria picturii noastre.”

Cronologie

• 29 iunie 1819 – Se naște la București Nicolae Bălcescu;Urmează Colegiul de la Sf. Sava.

• 1838 – După colegiul Sf. Sava este iuncher în oștirea română.

• 1840 – Împreună cu Bolliac și Eftimie Murgu, participă la conspirația lui D. Filipescu, dar aceasta eșuând, urmează o detenție la mănăstirea Mărgineni, unde sănătatea i se zdruncină.

• 1843 – Împreună cu Ion Ghica și cu Cristian Tell întemeiază societatea secretă Frăția, care avea în vedere pregătirea mișcărilor revoluționare de la 1848. Ia ființă la București Societatea literară care avea legături directe cu Frăția.

• 1844 – Apare în Propășirea, revista lui Kogălniceanu și a lui Alecsandri, prima scriere istorică, Puterea armată și arta militară de la întemeierea Prințipatului Valahiei și până acum, pe care Iorga o consideră „un minunat capitol de istorie, care n-ar sta tocmai rău nici sub condeiul unui istoric de azi“. În Propășirea apare studiul lui Bălcescu Comentarii asupra bătăliei de la Câmpia Rigăi sau Coșovo.

• 1845 – Împreună cu August Treboniu Laurian editează revista Magazin istoric pentru Dacia, unde apar tipărite pentru prima oară cronici muntenești și moldovenești.
  Sub îngrijirea lui Bălcescu și a lui Laurian apare primul volum din Cronicarii Țării Românești.

• 1846 – Tot în Magazin… Bălcescu publică Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri.
  N. Bălcescu începe redactarea operei sale capitale, Românii supt Mihai Voievod Viteazul.

• 1847 – Face o călătorie de studii în Franța și în Italia.

• 1848, februarie – Participă la revoluția din Paris.
  Apare Poporul suveran, revistă condusă de Dimitrie Bolintineanu, prin care se promovau ideile mișcării revoluționare de la 1848. Aici, Bălcescu publică articolele Despre împroprietărirea țăranilor și Drepturile românilor către Înalta Poartă.
  iunie – septembrie – Nicolae Bălcescu este fruntașul mișcării revoluționare din Țara Românească; aceasta fiind înfrântă, Bălcescu este exilat la Paris; apoi, agravându-i-se boala de plămâni, se stabilește pe mici perioade de timp în diverse localități din Franța și Italia.

• 1849 – Împreună cu Ștefan Golescu și cu Ion Brătianu, Nicolae Bălcescu face parte din comitetul periodicului La Tribune des Peuples, editat de scriitorul polonez Adam Mickiewicz.

• 1851 – Se înființează la Paris, sub îndrumarea lui Bălcescu, Junimea română, societate politică și culturală a tinerilor; printre aceștia se numără și Al. I. Odobescu, un împătimit admirator al lui Bălcescu.

• 1852 – Moare la Palermo Nicolae Bălcescu, întemeietor al istoriografiei moderne, principalul animator al revoluției de la 1848, un patriot ardent, martir al neamului.A murit la Palermo, dar nu a fost îngropat la groapa săracilor cum s-a scris, ci transportat la mânăstirea Capucinilor, specializată în mumificări. Mumia lui se poate vedea și astăzi în galeria acelei mânăstiri, cu mențiunea: „Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei”.

Publicat de Badea Leonard,XII-C.